Doream iluzoriu, în tinereţea-mi îndurerată de neîmbarcarea într-o garnitură de tren – a suporterilor echipei naţionale pentru Budapesta, să călătoresc şi să ajung chiar... la Strasbourg. Era vremea în care din ce în ce mai puţini români mai sperau, la discuţii libere despre drepturile omului. Visam atunci, la oraşul atât de jinduit când de francezi când de germani, cu neîncrederea firească a celor mai bine de «douăzeci de milioane» de locuitori, din spaţiul carpato-dunăreano-pontic, ai ultimului sfert de veac douăzeci. Însă cum douăzeciul, ce-i drept pe altă rută şi din alt punct de vedere, este frumoasa vârstă a tinereţii noncomformiste - în care se poate aproape orice, digerându-se tot ce zboară, inclusiv himerele - visul mi s-a împlinit, ce-i drept în timp, la mai bine de alţi douăzeci de ani.
Acum, când putem călători liberi, vă propun o “recunoaştere” în “oraşul de inimă ” al Europei Unite, din care sufleteşte şi noi facem parte, fie şi numai pentru că aici se află printre altele Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Tălpile pantofilor mei, de gală – special încălţaţi cu acest prilej - au ajuns să mângâie, la ultima graniţă a iernii cu primăvara din primului mileniu, pietrele pavajului Micii Franţe (vechiul cartier central al Strasbourgului, într-un limbaj mai noncomformist “buricul burgului”), situată în inima bimilenarului oraş de la frontiera franco-germană.
La început imaginile mi se păreau ireale, poate şi datorită coloritului faţadelor celor 210 remarcabile clădiri excelent conservate, ce corespund celor cinci mari perioade istorice şi arhitectonice ale oraşului (Evul Mediu, Renaşterea, secolul XVIII, perioada romantică, perioada imperială) aflat ca o santinelă latină pe Rin. Mai apoi am realizat că Strasbourgul era conform aşteptărilor, un oraş în care aproape toată lumea se înţelege cu oricine, asta şi pentru că el se găseşte în centrul nodului de comunicaţii internaţionale ce este concretizat, cel puţin în sediul instituţiilor europene aflate aici. După cum este ştiut aici se află: Palais de l’Europe (construit în 1975), Palatul Drepturilor Omului (inaugurat în 1995) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Sediul Consiliului European – începând din 1949 – şi cel al Parlamentului European, şi nu în ultimul rând Centrul European al Tinerilor. Tot aici în anul 1992 a fost inaugurat un Centru de Presă, destinat atât jurnaliştilor cât şi cetăţenilor europeni, în ideea de a da cooperării europene mai multă transparenţă.
La început imaginile mi se păreau ireale, poate şi datorită coloritului faţadelor celor 210 remarcabile clădiri excelent conservate, ce corespund celor cinci mari perioade istorice şi arhitectonice ale oraşului (Evul Mediu, Renaşterea, secolul XVIII, perioada romantică, perioada imperială) aflat ca o santinelă latină pe Rin. Mai apoi am realizat că Strasbourgul era conform aşteptărilor, un oraş în care aproape toată lumea se înţelege cu oricine, asta şi pentru că el se găseşte în centrul nodului de comunicaţii internaţionale ce este concretizat, cel puţin în sediul instituţiilor europene aflate aici. După cum este ştiut aici se află: Palais de l’Europe (construit în 1975), Palatul Drepturilor Omului (inaugurat în 1995) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Sediul Consiliului European – începând din 1949 – şi cel al Parlamentului European, şi nu în ultimul rând Centrul European al Tinerilor. Tot aici în anul 1992 a fost inaugurat un Centru de Presă, destinat atât jurnaliştilor cât şi cetăţenilor europeni, în ideea de a da cooperării europene mai multă transparenţă.
Ca oraş obişnuit, cuminte, căci simplu nu poate fi, Strasbourgul reprezintă al şaselea oraş al Franţei, reşedinţa prefecturii Bas-Rhin, metropola intelectuală şi economică a Alsaciei, sediul unei vechi şi importante arhive, a guvernului militar şi un important centru universitar. Din punct de vedere al valenţelor sale europene, Strasbourgul este, parafrazându-l pe marele arhitect Corbusier, un oraş care a “crescut” bine. Aceasta pentru că şi-a conservat frumos patrimoniu şi istoria, iar pe de altă parte dat fiind faptul că a ştiut – mai bine zis oamenii săi au ştiut – să se menţină în prezent prin prefigurarea viitorului.
În afara acestor repere inconfundabile ale metropolei europeano-alsaciene, Strasbourgul este un oraş în care calmul şi bunăvoinţa te însoţesc pretutindeni. La aceasta ar mai trebui să adăugăm uşurinţa comunicării verbale, dată de vorbirea lejeră – aproape în egală măsură - a limbilor franceză, germană şi engleză, de marea majoritate a celor întâlniţi, dar mai ales de: comercianţi, personalul din interiorul punctelor de interes turistic, şi mai cu seamă de către tinerii, aflaţi în număr destul de mare în oraş (atât studenţii cât şi vizitatorii).
În afara acestor repere inconfundabile ale metropolei europeano-alsaciene, Strasbourgul este un oraş în care calmul şi bunăvoinţa te însoţesc pretutindeni. La aceasta ar mai trebui să adăugăm uşurinţa comunicării verbale, dată de vorbirea lejeră – aproape în egală măsură - a limbilor franceză, germană şi engleză, de marea majoritate a celor întâlniţi, dar mai ales de: comercianţi, personalul din interiorul punctelor de interes turistic, şi mai cu seamă de către tinerii, aflaţi în număr destul de mare în oraş (atât studenţii cât şi vizitatorii).
La vremea călătoriei mele strasbourgheze, oraşul te încânta, uimindu-te în egală măsură, şi prin: silueta futuristă a tramvaiului, brazdele de ghiocei aflate pe cele mai mici spaţii de grădină admirate vreo dată, colţul zoo – din Parcul Orangeriei – unde berzele cresc şi se înmulţesc nestingherite, restaurantele cu specific normand sau alsacian, braseriile în care poţi degusta renumite tipuri de bere, clătitele şi tartele flambate.
Nu în ultimă instanţă, trebuie amintit minitrenul ce-ţi prilejuieşte o descoperire, plină de surprize - în numai 50 de minute – a inimii capitalei alsaciene. Poate tocmai datorită densităţii mari de obiective turistice, dar în egală măsură oboselii fizice şi intelectuale care te cuprinde, minitrenul este destul de asaltat. Pe de altă parte numai ideea de călătorie cu trenul te face mai “vioi”, iar la toate cele prezentate se adaugă un comentariu specializat.
Pentru cei care iubesc mersul pe jos, precum apostolii, Oficiul de Turism strasbourghez a alcătuit cinci itinerarii de descoperire şi redescoperire a celor 210 clădiri remarcabile care recompun istoric şi arhitectural cele cinci mari perioade ale oraşului. De menţionat că două dintre aceste itinerarii sunt accesibile şi handicapaţilor. Ele sunt prezentate cu lux de amănunte într-un ghid intitulat, cum nu se putea mai inspirat, “Balades Strasbourgeoises” (hoinăreli / plimbări strasbourgheze), care poate fi procurat contracost.
Nu în ultimă instanţă, trebuie amintit minitrenul ce-ţi prilejuieşte o descoperire, plină de surprize - în numai 50 de minute – a inimii capitalei alsaciene. Poate tocmai datorită densităţii mari de obiective turistice, dar în egală măsură oboselii fizice şi intelectuale care te cuprinde, minitrenul este destul de asaltat. Pe de altă parte numai ideea de călătorie cu trenul te face mai “vioi”, iar la toate cele prezentate se adaugă un comentariu specializat.
Pentru cei care iubesc mersul pe jos, precum apostolii, Oficiul de Turism strasbourghez a alcătuit cinci itinerarii de descoperire şi redescoperire a celor 210 clădiri remarcabile care recompun istoric şi arhitectural cele cinci mari perioade ale oraşului. De menţionat că două dintre aceste itinerarii sunt accesibile şi handicapaţilor. Ele sunt prezentate cu lux de amănunte într-un ghid intitulat, cum nu se putea mai inspirat, “Balades Strasbourgeoises” (hoinăreli / plimbări strasbourgheze), care poate fi procurat contracost.
Indiscutabil Strasbourgul, cu cei peste două mii de ani ai existenţei - serbaţi în 1988, a fost şi este un oraş de artă european. Însă şederea mea la Strasbourg a fost de scurtă durată, aşa încât nu am putut să particip la bogata viaţă culturală ce se desfăşoară aici. Ştiu însă, că se desfăşoară aici o remarcabilă activitate muzicală, clasică, lirică şi contemporană, datorată în bună parte Orchestrei Filarmonice, Ansamblului de Percuţie şi Operei Rhinului. În consonaţă, trebuie să amintim că aici se desfăşoară - în luna iunie - unul dintre cele mai vechi festivaluri muzicale din Franţa, Festivalul Internaţional de Muzică, iar în septembrie Festivalul Muzicii de azi.
De asemenea sunt renumite pentru creaţiile dramatice Teatrul Naţional şi Teatrul Publicului Tânăr, Centrul Cultural ”Maillon “ ori Lăptăria (un moment m-am şi gândit că, Lăptăria lui Enache - din podul Teatrului Naţional bucureştean - şi-ar avea inspiraţia chiar de aici!). Celor precizate trebui să li se adauge spectacolele de teatru-cabaret ale Teatrului Alsacian la sala “Choucrouterie” (într-o traducere liberă “varză acră”), care ilustrează cum nu se poate mai bine verva locală alsaciană. Viaţa culturală a Strasbourgului include de asemenea cinematograful, artele plastice şi o multitudine de alte aspecte ale lumii muzicale. Cert este că în toate domeniile artei vechiul oraş este o pepinieră de talente, ce caută constant noi idei, noi forme de prezentare şi reprezentare.
Şederea mea în capitală alsaciană, m-a convins că sunt încă multe alte locuri interesante de văzut în această zonă. Acum visez deja la circuite precum: drumul vinurilor alsaciene, drumul olarilor, drumul castelelor fortificate, drumul tutunului sau mai curând la cel al berii. Sper astăzi, cu mai mult optimism, la momentul în care le voi înfăptui. Este posibil ca pe una dintre aceste rute să ne intersectăm şi atunci să ne împărtăşim impresiile, faţă în faţă, la o clătită ori tartă flambată, la o bere sau o cană cu vin.
