Ne’am
trezit de dimineat, în jur de ora 3, ne’am pregatit pentru slujbă şi am
coborât din dormitor în curtea Mănăstirii Iviron, aflată în penumbra
dinaintea răsăritului.
Am pornit smeriţi către biserica mănăstiri şi
ne’am ocupat locurile în strane, ca nişte pelerini obişnuiţi cu rosturile şi canoanele
vieţii monahale.
Slujba s-a desfăşurat, ca de fiecare dată, numai la
lumina lumânărilor de ceară. Odată cu desfăşurarea slujbei, soarele - care
prindea a se ivi dinspre mare, trimise primele sale raze, care se
strecurară lin spre interiorul bisericii. La fianlul slujbei de
dimineaţă, curtea era inundată de lumină, iar noi am plecat catre masă şi mai apoi spre locul unde ne lăsasem rucsacii, pentru a ne îmbarca în
microbuzul pe care-l închiriasem.
Cu microbuzul am parcurs apoi drumul de la
Manastirea Iviron la Manastirea Filotheu - pentru economisirea timpului şi pentru a putea vedea cât mai multe dintre locurile Sfântului Munte. Am poposit, mai apoi, la
Mănăstirea Karakalou şi ne’am oprit, în cele din urmă, la Chilia “Sfantul
Dimitrie” - a parintelui Stefan, aparţinătoare de Schitul Românesc Lacu.
Am avut posibilitatea, pe parcursul acelei zile să vedem peisaje
minunate, să întâlnim oameni deosebiţi, dar mai ales să cunoaştem două
dintre renumitele mănăstiri ale Sfântului Munte. Dar cea mai mare
fericire am trăito atunci când am ajuns din nou printre români, la Părintele Ştefan. Cuvintele îmi sunt searbăde, pentru a descrie cele
trăite, aşa că deocamdată las acest lucru pt mai târziu.
La Chilia “Sfântul Dimitrie” - a Părintelui Ştefan, am participat la slujba
de seară, în micul paraclis, şi am înnoptat în acea seară.
Tot aici am
fost martorii slujbei de a doua zi dimineaţa, iar după o scurtă întrevedere cu Părintele Ştefan, am pornit din nou la drum...
