Cum am ajuns la Schitul Lacu, de pe Sfântul Munte Athos?

Ne’am trezit de dimineat, în jur de ora 3, ne’am pregatit pentru slujbă şi am coborât din dormitor în curtea Mănăstirii Iviron, aflată în penumbra dinaintea răsăritului.

Am pornit smeriţi către biserica mănăstiri şi ne’am ocupat locurile în strane, ca nişte pelerini obişnuiţi cu rosturile şi canoanele vieţii monahale. 

Slujba s-a desfăşurat, ca de fiecare dată, numai la lumina lumânărilor de ceară. Odată cu desfăşurarea slujbei, soarele - care prindea a se ivi dinspre mare, trimise primele sale raze, care se strecurară lin spre interiorul bisericii. La fianlul slujbei de dimineaţă, curtea era inundată de lumină, iar noi am plecat catre masă şi mai apoi spre locul unde ne lăsasem rucsacii, pentru a ne îmbarca în microbuzul pe care-l închiriasem.

Cu microbuzul am parcurs apoi drumul de la Manastirea Iviron la Manastirea Filotheu - pentru economisirea timpului şi pentru a putea vedea cât mai multe dintre locurile Sfântului Munte. Am poposit, mai apoi, la Mănăstirea Karakalou şi ne’am oprit, în cele din urmă, la Chilia “Sfantul Dimitrie” - a parintelui Stefan, aparţinătoare de Schitul Românesc Lacu.

 Am avut posibilitatea, pe parcursul acelei zile să vedem peisaje minunate, să întâlnim oameni deosebiţi, dar mai ales să cunoaştem două dintre renumitele mănăstiri ale Sfântului Munte. Dar cea mai mare fericire am trăito atunci când am ajuns din nou printre români, la Părintele Ştefan. Cuvintele îmi sunt searbăde, pentru a descrie cele trăite, aşa că deocamdată las acest lucru pt mai târziu.

La Chilia “Sfântul Dimitrie” - a Părintelui Ştefan, am participat la slujba de seară, în micul paraclis, şi am înnoptat în acea seară. 

Tot aici am fost martorii slujbei de a doua zi dimineaţa, iar după o scurtă întrevedere cu Părintele Ştefan, am pornit din nou la drum...