Lecţia olandeză

Şansa turistului român a stat până în ultimul deceniu al secolului XX în curăţenia şi cuminţenia “dosarului de cadre ori personal”, lecţia de geografie sau literatură, teleenciclopedia ori teleglob, cinematograf şi poate alte “ferestre” ale imaginaţiei. Da, cel mai adesea, după cum îşi amintesc de bună seamă cei trecuţi de 20 şi ceva de ani, se călătorea cu gândul. Lecturi multe, cu şansă un documentar sau un film artistic descriptiv - prin ochiul de sticlă al camerei de filmat - ş’apoi şansa vederilor, revistelor sau albumelor completau lista locurilor pe care nu puteai să le atingi cu talpa şi palma, dar la care cutezai totuşi să visezi.

Reamintesc toate acestea mai ales pentru cei care categoric afirmă că nu s-a schimbat nimic, ca şi pentru cei care au avut în ultimii ani şansa călătoriei. Despre o astfel de şansă vreau să vă povestesc în cele ce urmează.

Am fost obişnuit de bunii dascăli, pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului, să am perspectivă şi mai ales să mă documentez înainte de plecarea la orice fel de drum. Documentarea, pentru cele ce vi le voi descrie, a început printr-o vizionare aleatoare a unei pelicule cinematografice, veselă şi trăznită, care într-un fel mi-a marcat tinereţea. Filmul se numea “Dacă e marţi, e Belgia” şi descria peripeţiile unui grup de turişti ce participau la o excursie prin Benelux. Inspirat de scenariu acela am urmat mai apoi cursurile şcolii de ghizi, după care mi-am dorit să lucrez în turism şi să văd vreo dată…Olanda. Şansa a făcut ca toate acestea să se întâmple – abia prin 1994, iar într-o variantă prelucrată să vi le destăinuiesc.

Înainte de călătoria mea, ştiam despre Olanda doar că avea: mori de vânt, brânzeturi renumite, saboţi de lemn şi …cam atât. Nu pot să spun, la nivel de simbol, că aş cunoaşte cu mult mai mult acum. Cu siguranţă însă am avut posibilitatea să privesc câteva lucruri care mi-au impresionat mai mult decât retina. Dar să le luăm pe rând.

 Primul care m-a încântat a fost Aeroportul Schiphol, cel ce deserveşte Amsterdamul, ca mărime (cred că era cel mai mare dintre cele văzute de mine până atunci), organizare, curăţenie şi funcţionalitate. A urmat amabilitatea bătrânului şofer, de pe maşina de navetă aeroport – oraş, a KLM-ului (liniile aeriene olandeze). La fel de plăcută a fost primirea din micuţul hotel în care am locuit. Ar trebui să adaug uimirea de a doua zi, când am constatat că în staţiile de tramvai exista un orar. Succesiunea tramvaielor era respectat mai ceva ca în transportul feroviar din ştim noi care ţară. Însă adevărata lecţie aveam s-o primesc legat de ceea ce-mi era mai drag, turismul şi agrementul.

 După ce am bătut în lung şi larg capitala olandeză, mai mult perpedes, am avut în faţă – ca în mai toate momentele importante ale vieţii – două posibilităţi, legate de programul celei de-a doua zile petrecute în ţara lalelelor (şi despre existenţa lor ştiam câte ceva înainte de a ajunge aici; mai ales datorită unui inedit eveniment petrecut un timp în fiecare primăvară la Piteşti !).

Una era marea şansă a vizei de Benelux care mi-ar fi permis o vizită, ce-i drept scurtă şi cu trenul, în Belgia. Cea de-a doua îmi oferea posibilitatea efectuării unei excursii de o zi, un mic mare tur, în cele mai importante oraşe ale Olandei. Am ales – spre norocul meu - lecţia de flamandă (olandeză), amânând pentru o altă dată (care nu a sosit încă) pe cea de valonă (franceză).

Nu vă voi povesti întreg itinerarul, ci observaţiile legate de serviciile turistice ce ne-au fost prestate. Asta pentru că tot ceea ce a urmat, din momentul luării deciziei, poate fi considerat drept o lecţie de organizare a unui produs turistic.

Am descoperit excursia, despre care vă povesteam, într-un mic ghid aflat în recepţia hotelului la care eram găzduiţi. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că de rezervarea locurilor se va ocupa, contra unei taxe ce reprezenta un sfert din costul excursiei, chiar recepţionera micului nostru hotel. Am plătit şi ni s-a făcut o rezervare telefonică, în urma căreia am aflat că a doua zi, dimineaţa, aveam să fim preluaţi – după micul dejun –direct de la hotelul nostru. Aşa au şi stat lucrurile.

A doua zi, la ora micului dejun o reprezentantă a agenţiei de turism a sosit la noi, ne-a îmbarcat într-un autocar şi sub pretextul unui mic tur de oraş, a cules şi de la alte hoteluri diverşi turişti. După aproximativ un sfert de oră am ajuns la sediul central al touroperatorului olandez, unde am plătit diferenţa de preţ (preţul anunţat minus suma plătită hotelului), constatând că cei care se îmbarcau la sediu plăteau integral (nebeneficiind de micul tur de oraş sau de transportul de la hotel la agenţie).