Turul meu de Olandă a
continuat cu vizitarea Delft-ului, micuţ orăşel vestit pentru ceramica frumos
decorată care se fabrică aici. După vizitarea unei manufacturi şi descrierea
procesului de producţie, am vizitat o veritabilă expoziţie a produselor
micii făbricuţe. Pentru aceia care au
dorit să cumpere s-a eliberat un certificat de autenticitate a produsului şi o
factură pentru recuperarea TVA-ului la ieşirea din ţară. Două acţiuni aparent
fără importanţă, dar care pentru cunoscători au avut semnificaţia lor.
Înainte de îmbarcarea în
autocar ne-am plimbat, vreme de câteva minute. Străzile, curate şi liniştite,
păreau a fi făcut parte dintr-una dintre ecranizările poveştii lui “Alice în
Ţara Minunilor”. Ferestre mari, cu sticla ultratransparentă, având perdele doar
în laterale şi la partea superioară, făceau ca privirea indiscretă a turistului
să pătrundă – asemenea celei a uriaşului care priveşte ridicând acoperişul
casei piticului prieten – în camerele ce se ofereau precum exponatele dintr-un
muzeu. Nu m-am putut abţine să nu spionez îndelung o pisică, ce se spăla
tacticoasă, şezând pe braţul unui fotoliu, în care un venerabil domn îşi
lectura jurnalul. Puţin mai în spate, într-o altă cameră a casei - dispusă
vagon – o doamnă, trecută de prima tinereţe, aşeza tacticos fotografii într-un
album. La mai puţin de un metru de mine, aşezat la un birou stil, un june
încerca să-şi facă lecţiile sau poate doar desena balansându-şi alene un
picior. Pentru câteva secunde privirile ni
s-au întâlnit. Eu fâstâcit am încercat un salut, cu un zâmbet de
circumstanţă, iar el mi-a zâmbit fugar şi obişnuit cu astfel de indiscreţii.
Salvarea mea a venit de la grijuliul ghid care ne-a regrupat în autocar pentru
a ne continua călătoria. Am plecat uşor jenat, cu senzaţia de a fi făcut o
vizită ne anunţată şi interesată, unor oameni foarte amabili dar şi foarte
ocupaţi.
Călătoria a continuat cu
trecerea prin Haga şi Rotterdam,
În cazul primei localităţi
am constatat ce înseamnă o clară departajare a funcţiei industriale, de cea
administrativă (Haga fiind sediul: guvernului olandez, al Curţii Supreme şi al
parlamentului) şi mai ales cum trebuie tratat spaţiul rezidenţial (aici îşi au
reşedinţa multe ambasade străine). Haga este în acelaşi timp un important oraş
pentru întreaga lume civilizată aici aflându-se şi sediul Curţii Internaţionale
de Justiţie. Nu am ratat ocazia de a face o fotografie şi în faţa celebrei
instituţii. Ne-am plimbat puţin printre construcţii private, adevărate
bijuterii arhitectonice, puse în valoare şi de arbori, arbuşti sau peluze de
gazon. Am avut impresia că ne aflăm într-un oraş staţiune - unde vizitatorii
sunt foarte importanţi - deşi realitatea este cu totul alta, iar funcţiile
principale ale frumosului oraş olandez sunt cele amintite mai sus.
Rotterdamul ne-a întâmpinat
cu o schimbare de climat şi puţină ceaţă. Aceasta ne-a amintit că oraşul, situat
în nord-vestul Olandei, este unul dintre cele mai mari şi importante porturi
ale lumii (peste 30% din mărfurile transportate pe mare, încărcate şi
descărcate în ţările europene, trec prin porturile olandeze). Aerul său modern,
de aglomerare urbană, este un pic atipic localităţilor străbătute; intensa
activitate portuară este una dintre cauze, cealaltă este reprezentată de
activităţile comerciale pe care Olanda le derulează de aici cu Germania şi în
special cu zona industrială
Ruhr, prin intermediul râului Rin.
Drumul de întoarcere către
capitala olandeză a trecut prin medievalul Arnhem, cândva membru al Ligii Hanseatice, şi prin Utrecht. Utrechtul
este un oraş renumit şi doar pentru a sa Universitate (1636), cât şi pentru
Conservator (1947); tot aici se află din anul 1843 Arhivele Statului. În cele
două mici popasuri, făcute aici, am fost impresionat de o piaţă realizată
într-o zonă cu vestigii medievale (ce avea un pronunţat iz arhaic, foarte
apreciat mai ales de către turişti), şi de un depozit-magazin – adăpostit de o
fostă moară de vânt – care comercializa un număr impresionant de sortimente de
bere olandeză (îmbuteliată în forme dintre cele mai diverse).
Am revenit în Amsterdam la lăsarea serii. Eram uşor obosiţi, dar
fericiţi, iar în ce mă privea eram de-a dreptul entuziasmat: îmi fusese
acordată o adevărată lecţie de turism. Lecţia olandeză, în care turistului i se
oferă ceea ce doreşte şi încă ceva pe deasupra, “din partea casei”, pentru care evident tot turistul plăteşte. Dar
plăteşte cu plăcerea realizării visului său de vacanţă, sau de weekend, ori de
o zi, dar toate minunate, şi de care nu va uita curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu