Nostalgia verilor trecute și speranța celei de ăst an

Zilele treceau în goană, una după noaptea celelaltei, şi uşor se prelingea şi ea Crăiasa noastră, rudă dragă (VARA), trecându-ne prin Cireşar (iunie) – cu şi fără Tic şi al său bun părinte, că şi pentru generaţii întregi cititoare, Constantin Chiriţă – mai apoi prin Cuptor (iulie) - pentru a ne prăji epidermele şi a ne încărca baterile pentru ploile reci ce urmau să vină ori pentru crivăţul şi viforul care acum erau departe – şi în cele din urmă făcându-ne cunoştinţă cu demnul şi veşnic darnicul Gustar (august), emanând bunăstare şi miresme vegetale, dulci şi îmbietoare, încărcat de fructe, poame şi legume, sucuri şi nectare, parcă anume făcute spre a potoli nevoia de vitamine ori teribila sete a verii.

 

Odată cu gustatul acestor minunăţii şi explozive bucurii organoleptice, alunecam – asemenea lui Făt Frumos din eterna poveste a “tinereţii fără bătrâneţe” – pe panta melancoliei şi a planurilor pentru vacanţa care va veni.

Tristeţea noastră era însoţită de ierburile arse şi tocite, de pantofii şi sandalele de vară uzate de atâta zbânţuit şi alergat, de rucsacurile şi valizele pline de lucrurile de vară care trebuiau spălate, curăţate şi puse la locul lor până la anul.
Cum începeau a se îngălbeni a frunzelor piele și pornea căderea primelor rânduri de clorofilă, de cum se trecerea harbuzul(fie al bostan sau pepene galben ori roşu), ne luau, ne cuprindeau - parcă şi astăzi încă, grijile şcolii sau facultăţii ce se apropia - cu noul an ori vreo restanţă – ori grijile serviciului sau cele ale vreunei afaceri ce urmează a fi perfectate, pentru ca şi la anul să putem întâmpina - aşa cum se cuvine, venirea de pe meleaguri vestice a rudei noastre vesele şi fără vârstă precizată.