Sărbători între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară - praznicele dintre Sfintele Paşti şi Sânziene

Odată cu venirea primăverii la români încep muncile câmpului( aratul, semănatul, mai apoi prăşitul şi restul lucrărilor care ne vor umple hambarul şi masa cu bucate), reparatul gardurilor - de după lupta cu viscolul şi zăpada, curăţenia interioară şi exterioară a caselor, acareturilor, lucrul grădinilor, ieşirea din iernat a animalelor şi reântoarcerea lor către păşuni… Astfel odată cu căldura razelor de soare şi viaţa devine mai trepidantă, iar oamenii între atâtea preocupări, care sub o formă sau alta nu reprezintă decât prinderea în imensa hora a naturii renăscânde, mai încearcă din când în când să-şi refacă forţele prăznuind.

Prăznuirea reprezintă momentul de celebrare a unui eveniment religios, în egală măsură înseamnă a serba, a sărbători, a ţine o sărbătoare. În acelaşi timp este un prilej de relaxare, de desfătare cu bunătăţile anume pregătite, care sub o formă sau alta duc la petrecere, ospătare, banchet ori chef.

În dorinţa de a sensibiliza interesul pentru tradiţie şi datină, vom prezenta o parte dintre principalele sărbători aflate între iarnă şi toamnă, cunoscute sau aflate de către autor dintr-o documentare realizată în prejma Moşilor. Moşii vin - aşa cum ni se pare şi firesc - după Babe, care pornesc la început de martie. Zilele “babelor” sunt în număr de nouă, iar tradiţia consemnează odată cu depăşirea perioadei – şi dezbrăcarea ultimului cojoc de către Baba Dochia – începutul primăverii.

Prima prăznuire a primăverii ar reprezenta-o aşadar Moşii, care fiind închipuiri ale morţilor îşi vizitează rudele în ziua de 9 martie(echinocţiul de primăvară pe stil vechi şi început de An Agrar), sărbătoare sinonimă cu Măcinicii(din Dobrogea, Banat, Oltenia, Moldova, Bucovina). Moşii, ca moşul din povestea punguţei cu doi bani, nu sunt prea bogaţi şi în plus aflându-ne pe de o parte în Postul Sfintelor Paşti, iar pe de altă parte având suficient de mult de lucru o vom lăsa mai uşurel cu sărbătorile(chiar şi a celor de duminica) – utilizate în această perioadă mai mult pentru odihnă – până la Buna Vestire, când căpătăm dezlegare la peşte. Sufletele noastre, în trupurile reânvăţate cu munca în aer liber, se vor mai bucura de Florii, după care vom intra în febra pregătirilor pentru celebrarea Învierii Domnului.


Sfintele Paşti, prima mare sărbătoare de după ieşirea din iarnă, reprezintă celebrarea învierii lui Cristos. Ea aduce în sufletele tuturor creştinilor bucuria şi lumina de care, cu rare excepţii, ne mai bucurăm doar la Crăciun. Dar până atunci mai sunt multe de făcut şi vara e departe. Odată cu marea sărbătoare încep şi manifestări care cu trecerea anilor s-au plasat între caracterul ritualic şi folclor. Din rândul acestor manifestări, care ne însoţesc sărbătorile, în această perioadă a anului – mai precis în Săptămâna Luminată – trebuie amintită Sărbătoare Junilor Braşovului, care pe lângă defilarea de Duminica Tomii, are trimiteri spre nostalgica bucurie a alcătuirii cetelor de feciori organizate la sărbătorile solstiţiului de iarnă. Ceata Junilor Braşovului deşi structurată după scenariul preistoric de înnoire sezonieră a timpului, păstrează numeroase elemente precreştine.

           

În restul ţării, în Săptămâna Luminată, va mai fi prăznuit Izvorul Tămăduirii, după care urmează – ţinând cont de frecvenţa numelui, în diverse variante – praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Este un nou prilej de bucurie şi de serbare a tuturor celor care poartă acest nume.

Urmează apoi o perioadă de revenire la treburile diverse ale fiecăruia dintre noi şi trecerea din Prier(aprilie) în Florar(mai) în cadrul căreia cu mic cu mare, creştinii vor sărbători în a patruzecea zi de la Paşti, Înălţarea Domnului. Vor urma apoi la scurtă vreme – în Cireşar(iunie) de astă dată – sărbătorile Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Rusaliilor şi Sfânta Treime.

Din rândul celor enumerate Duminica Rusaliilor este mai bine cunoscută, însă credem noi nu îndeajuns. Rusaliile au o primă accepţiune că reprezentări mitice feminine, sinonime cu Ielele, celebrate la 50 de zile după Paşte. În lungul şi latul României sărbătoarea populară are dată mobilă şi număr variabil de zile dedicate spiritelor morţilor. Astfel data sărbătorii este stabilită prin însumarea la Duminica Paştelui a unui număr de 50 de zile în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat sau 51 de zile în Moldova. Durata ei este de 3 zile în Moldova şi Transilvania, 7 zile în Muntenia şi Oltenia şi 8 zile în Banat. Doar arareori astăzi Sărbătoarea Rusaliilor mai este populată cu tradiţii din rândul cărora amintim: Jocul Căluşarilor, împodobirea locuinţelor, porţilor şi anexelor cu ramuri de tei, plop, stejar; culegerea plantelor de leac; împletirea cununiţelor din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătorilor; pomenirea morţilor, dublate de obiceiuri şi ceremonii dedicate celor vii(Prinsul Verilor şi Verişoarelor).

 

   Duminica Rusaliilor este mai bine individualizată, drept urmare cunoscută, şi pentru faptul că în sâmbăta dinaintea ei se plasează Moşii de Vară. Tradiţia spune că după ce sufletele morţilor au părăsit mormintele în joia din Săptămâna Patimilor şi s-au plimbat nestingherite printre cei vii, se întorc supărate, la Moşii de Vară, în lăcaşele lor subpământene. Pentru a fi îmbunate li se dau de pomană vase din lemn sau lut - cumpărate de la Târgurile Moşilor – pline cu vin, apă, lapte, cu mâncare gătită, pâine, flori şi lumânări aprinse. Împărţirea(aşa cum este cunoscută în multe zone ale ţării acest ritual) are reguli precise, respectate cu stricteţe, pronunţându-se formule consacrate. Mâncarea şi băuturile împărţite, cu vase cu tot, se face înainte ca vreun membru al familiei să guste din acestea. Deşi uşor degenerat, acest ritual asigură încă gospodărilor dintr-o bună parte a ţării necesarul de vase noi până la anul ce urmează. Respectarea ritualului, abundenţa ofrandelor, curăţarea şi udarea mormintelor, bocirea morţilor, plata simbolică a apei ce urma să fie dată de pomană, erau elementele de care depindea împăcarea şi întoarcerea morţilor, fără incidente, în lumea lor sub pământeană. Săptămâna Rusaliilor este cunoscută, în special la nord şi la sud de Dunăre – în teritoriile locuite de români, aromâni şi meglenoromâni, drept săptămâna Căluşului. În această perioadă căluşarii – atestaţi încă din Evul Mediu şi unanim recunoscuţi ca o emblemă a românilor – dorm şi manâncă împreună pentru a nu fi “loviţi de Iele”.

 

 

După trecerea Săptămânii Rusaliilor primăvara, dată bine în pârg, îşi petrece ultimile zile astronomice şi se apropie de ultima sa zi, în care se întâlneşte cu sora sa bună vara. Este ziua solstiţiului de vară, 21 iunie-ziua cea mai lungă a anului, urmată la două zile de sărbătoarea Sânzienelor(Zânele bune) sau a Drăgaicei, zeiţă agrară celebrată cu această ocazie, când se împârguiesc lanurile de grâu înfloreşte planta ce-I poartă numele(Sânziana sau Drăgaica). În noaptea de 23 spre 24 iunie Sânzienele umblă pe Pământ sau plutesc în aer, cântă şi dansează, împărţind rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţind păsările şi animalele, stropesc cu leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi vijelii. Sânzienele sunt una dintre cele mai îndrăgite ale verii, ce adună laolaltă un impresionant număr de obiceiuri, acte magice şi manifestări naturale. În această perioadă a anului cucul încetează să mai cânte, semn că a sosit vremea cositului fâneţelor, prin păduri apar licuricii care luminează calea rătăciţilor. Tot acum se organizează vestitele târguri de Sânziene sau Drăgaica.

Prima pomană a verii(Moşii de Sânziene) se face cu acazia zilei de Sânziene, reprezentată de primele legume(castrveţi) şi fructe(mere văratece, caise, zarzăre şi pere) ce se coc în prejma solstiţiului de vară. Ritualul este practicat mai ales în Oltenia şi Banat.

De aici înainte vara îşi intră în drepturi de va sătura de cireşe(în iunie), ne va coace ca în cuptor(în iulie) şi ne va îndulci prin gustul nepereche al fructelor(în august).

Dar despre Cireşar, Cuptor şi Gustar mai târziu la despărţirea de anotimp...