Despre mine

Fotografia mea
Născut la Moineşti (dupa ce fusese conceput la Bacău ori Piatra Neamt) de aici: MOINEŞTEANU. A făcut "cătănia" la Rădăuţi şi Iaşi, iar mai apoi s-a oprit la București. Atras de turism: practicat, teoretizat, predat și seminarizat, scris de și despre subiect, mai bine de 35 ani (continu intre 1976 - 1994 şi din când, în când - pentru cei dragi, chiar şi acum); "en passant" pe la vreo 4 companii de turism - cea mai cunoscută Nouvelles Frontieres - Simpaturism (unde a petrecut câţiva ani plini de "efervescenţă şi romantism revoluţionar"). Se numără printre inițiatorii turismului rural şi ecoturismului, din România.

marți, 17 aprilie 2012

A trecut şi echinocţiul ăsta...

Au fost, pe rând, Marţişorul, Babele şi Moşi, "zăpada mieilor", iar mai apoi am păşit în anotimpul primăverii deşi luna martie s-a dovedit a fi destul de capricioasă, însă ne-a oferit - ca'n fiecare an, echinocţiului de primavara. El este cel ce marchează începutul primăverii astronomice producându-se în jurul datei de 20 martie.
Şi deja ne-am trezit precum poetul ori menestrelul fredonând:
 

Călător în timp, cu ocazia peregrinărilor – de-a lungul sau de-a latul ţării, ori continentului european – sau pur şi simplu în faţa ecranelor tuburilor catodice(computer ori televizor) sau a celor moderne, am constatat dorinţa fiecăruia dintre noi de a ştii şi cunoaşte cât mai mult - despre anumite zone, civilizaţii - sau pur şi simplu despre oamenii pe care-i întâlnim. 
Această dorinţă porneşte, în bună parte, dintr-o anume curiozitate care pune stăpânire pe oricine joacă, sub o formă sau alta, rolul pionierului, descoperitorului, căutătorului. Face parte această trăire mai ales din bagajul celor care iubesc călătoria şi dorul de ducă. Călătorii, turiştii, sunt cei care pornesc de fiecare dată animaţi, cel puţin în subconştient, de astfel de chemări.
De ce oare? 
Pentru că, sub o formă sau alta, ei riscă (să afle lucruri noi, să descopere - şi mai bune, şi mai rele, căci pe planetă avem de toate - să constate că visul lor se poate ori nu transforma în realitate, şi câte şi mai câte…) şi apoi pentru că, în majoritatea cazurilor, sunt uşor nostalgici şi trişti trebuind să plece - pentru a se reântoarce sau pentru a se redirija spre locul unde vor face următoarea escală – dar inevitabil lăsând acolo ceva din sufletul, inima dar mai ales din timpul lor, fizic sau material.
Nu cred că este foarte importantă conştientizarea acestei stări de spirit din partea călătorului, numit modern turist, ci mai mult din partea acelora care pot face din asigurarea serviciilor şi prestaţiilor turistice posibilităţi de împlinire a visurilor de vacanţă dar şi profitabile afaceri. Afirm aceasta după ce am developat, în urma participării la evenimente similare, filmul unor activităţi valorificate diferit. 
Dar să analizăm împreună!
Mă aflam, la sfârşitul iernii şi în preajma începutului primăverii, în partea sud-vestică a Germaniei, în oraşul Karlsruhe, într-o frumoasă şi însorită dimineaţă de sâmbătă; oraşul se trezise doar de câteva ore, centrele comerciale, magazinele mai mari sau mai mici profitau de vremea frumoasă şi se revărsau pe spaţiul pietonal până în aproierea bordurilor.
 
 
Atmosfera generală era aceea a unei zile liniştite, care în afara stării de bună dispoziţie dată de weekend nu prevestea nimic. Apoi numărul celor care populau zona centrală şi uliţele comerciale a început să crească şi dintr-o dată zumzetul cotidian a fost spart de sunete vesele şi clinchete de clopote ori zurgălăi, în egală măsură de melodii de fanfară şi sunete ritmate ale unei orchestre axate pe percuţie.
Pe dată atenţia asistenţei a fost polarizată de aceste grupuri ale: “vestitorilor primăverii”(foarte verzi şi oferind, asemeni partidului ecologist din Germania-verzii, produse ecologice, dintre cele mai diverse, dar toate fabricate în gospodăriile ţărăneşti) sosiţi dinspre Baden Baden, a minunatului alai al primăverii - oferit de membrii unei colectivităţi germane - sosite tocmai din Elveţia(deosebit costumaţi şi parfumaţi cu aerul de epocă medievală, pe care-l împrăştiau şi împărtăşeau către publicul larg) şi de minunata formaţie de toboşari localnici(ceva asemănător, dar totuşi altfel, decât “dubaşii” de pe la noi) – interesant şi futurist dotaţi, exersaţi, instruiţi, disciplinaţi şi ritmaţi.
Manifestările au durat până după prânz, când primii s-au îmbarcat în autocarul lor – nu înainte de a fi făcut un tur de onoare şi adio în zona centrală – eveţienii.
 
 
Apoi s-au retras către staţiile “trenului electric”(ceva în genul fostului tramvai de la Arad, care făcea legătura cu zona rurală limitrofă) - ce-i ducea spre localităţile aflate către Baden-Baden - misterioşii şi şugubeţii omuleţi verzi, însoţiţi de nu mai puţin verzile lor perechi. Ultimii de astă dată, s-au împrăştiat în tot oraşul - însoţiţi de sunetul instrumentelor lor de percuţie – toboşarii urbei, spre a se refrişa, schimba şi în cele din urmă pentru a staţiona în vreuna din berăriile oraşului unde sarbătoarea primăverii urma să fie udată din belşug cu bere.
Una peste alta, în spatele parăzii şi manifestărilor de bucurie, sărbătoarea a atras multă lume din afara oraşului(dintre care o bună parte au avut nevoie de servicii turistice), încasările comercianţilor au crescut, au fost promovate şi lansate produse noi, s-au lichidat stocuri de produse, oamenii au fost fericiţi şi s-au pregătit pentru o nouă săptămână de muncă. Nu voi strica poezia acestei descrieri prin calcule seci, nemţeşti, asupra încasărilor, respectiv profiturilor – de moment sau viitor – realizate, dar pot să vă asigur că acestea există şi sunt realizate cu orice ocazie în care viaţa marchează un nou eveniment, în majoritatea cazurilor pornit din tradiţie dau datină. 
Astea toate se petrec acolo la ei, la noi este un pic altfel.
 
 
Aici a fost Paştele, iar acum ploaia şi vântul primăvăratec mi-au scuturat de flori pomii, ceea ce mi-a adus aminte de trecerea vremii şi fostele...călătorii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu