Am fost - la sfârşitul săptămânii ce s-a încheiat, la o nuntă precum erau descrise cele în poveşti ori ca la cea descrisă de Coşbuchttp://ro.wikisource.org/wiki/Nunta_Zamfirei. Printe discuţile purtate, unele se axau pe cutume, datini sau obiceiuri de nunta, la români.
Rememorând nunţile din vremea copilăriei, a tinereţii sau cele ce mi-au fost descrise, am constatat că la noi românii nunta presupune atât rituri spirituale cât şi tradiţii ce ţin de oameni, relaţiile dintre aceştia şi modul in care se ajută reciproc la un eveniment atât de mare.
Acum, şi nu numai în cazul precizat, spre deosebire de trecutele nunţi nu a existat obiceiul „ploconului” - adus de către vecini în săptămâna premergătoare nunţii, nici „mersul la oale” - când vecinele ajutau la pregătirea mâncării. Totul a fost soluţionat prin serviciile moderne de catering şi restauraţie.
Nunta populară reprezenta un ritual spectaculos, o adevărată sărbătoare pentru întreaga comunitate sătească, un „cuib” al tradiţiilor şi superstiţiilor captivante. Acelaşi lucru poate fi afirmat şi azi, numai că dimensiunile s-au schimbat. Oricum ar sta lucrurile, oricât de mult am fi tributari tradiţiei, suntem nevoiţi a recunoaşte că cel puţin în linile ei generale, nunta modernă păstrează cele trei etape importante ale Marii Schimbării, necesare pentru buna integrare şi implicare a individului în social: riturile preliminare, care constau în logodnă şi peţit, riturile liminare - care de fapt sunt reprezentate de nunta propriu-zisă şi, într-un final, riturile postliminare - care au rolul de încadrare a tinerei familii în viaţa socială. Aceste rituri sunt la rândul lor alcătuite dintr-o gamă variată şi valoroasă de subrituri, care implică elemente deosebit de importante, precum ţinuta viitorilor miri, comportamentul lor, vârsta lor, superstiţii şi obiceiuri necesare pentru a asigura echilibrul societăţii, mai ales.
În nunta tradiţională aproape pentru fiecare moment al nunţii există strigături pentru: îmbrăcatul miresii sau a mirelui, soacră(să aibă grijă de nora pe care o primeşte în casă), obişnuitul cântec al miresei când pleacă din curtea părintească. Cele mai multe strigături sunt însă adresate naşilor în momentul venirii la casa mirelui sau miresei şi pentru plecarea la cununie. Chiar şi pe drumul dintre case şi biserică sau cununia civilă se fac strigături.
„Plângi mireasă şi suspină,
Că mergi in casă străină,
La soacră de e haină,
Şi te mustră fară vină;
Că soacră-ta nu ţi-i mamă,
Să-ţi bage cuvântu-n samă;
Nici socru-to nu ţi-i tată,
Vei trăi mai supărată.”
***
„Unde-am fost, unde-am ublat,
Şapte prăjituri ne-o dat,
Şapte prăjituri şi-o bere
Şi-o mireasă pe plăcere.”
În general femeile sunt cele care mai practică rituri magice, astfel in ceea ce priveşte nunta, riturile femeilor incep de la împodobirea miresei, până la plecarea miresei din curtea părintească.
Sosiţi de la cununie, mirii şi naşii ocolesc de trei ori masa cu bunătăti din casa unde se stabilesc, apoi gustă din bucate cu o singura lingură din acelaşi blid „ca să tragă unul la altul, să fie înţelesu intre ei să fie tot una, nu unul să umble intr-o parte şi unu-ntr-alta”. Apoi o femeie aşează un scaun in mijlocul odăii(sau curţii), pe el şede mireasa, care ia in braţe un băieţel. Dupa ce il sărută, mireasa ii dă colacul atârnat de brâu, gest care prefigurează fertilitatea.
Căci altfel unde ar mai fi rostul însoţirii şi cum ar mai fi scris George Coşbuc acea minunată strofa de final în Nunta Zamfirei:
"...Cât mac e prin livezi,
Atâția ani la miri urez!
Și-un prinț la anul! blând și mic,
Să crească mare și voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!"
Rememorând nunţile din vremea copilăriei, a tinereţii sau cele ce mi-au fost descrise, am constatat că la noi românii nunta presupune atât rituri spirituale cât şi tradiţii ce ţin de oameni, relaţiile dintre aceştia şi modul in care se ajută reciproc la un eveniment atât de mare.
Acum, şi nu numai în cazul precizat, spre deosebire de trecutele nunţi nu a existat obiceiul „ploconului” - adus de către vecini în săptămâna premergătoare nunţii, nici „mersul la oale” - când vecinele ajutau la pregătirea mâncării. Totul a fost soluţionat prin serviciile moderne de catering şi restauraţie.
Nunta populară reprezenta un ritual spectaculos, o adevărată sărbătoare pentru întreaga comunitate sătească, un „cuib” al tradiţiilor şi superstiţiilor captivante. Acelaşi lucru poate fi afirmat şi azi, numai că dimensiunile s-au schimbat. Oricum ar sta lucrurile, oricât de mult am fi tributari tradiţiei, suntem nevoiţi a recunoaşte că cel puţin în linile ei generale, nunta modernă păstrează cele trei etape importante ale Marii Schimbării, necesare pentru buna integrare şi implicare a individului în social: riturile preliminare, care constau în logodnă şi peţit, riturile liminare - care de fapt sunt reprezentate de nunta propriu-zisă şi, într-un final, riturile postliminare - care au rolul de încadrare a tinerei familii în viaţa socială. Aceste rituri sunt la rândul lor alcătuite dintr-o gamă variată şi valoroasă de subrituri, care implică elemente deosebit de importante, precum ţinuta viitorilor miri, comportamentul lor, vârsta lor, superstiţii şi obiceiuri necesare pentru a asigura echilibrul societăţii, mai ales.
În nunta tradiţională aproape pentru fiecare moment al nunţii există strigături pentru: îmbrăcatul miresii sau a mirelui, soacră(să aibă grijă de nora pe care o primeşte în casă), obişnuitul cântec al miresei când pleacă din curtea părintească. Cele mai multe strigături sunt însă adresate naşilor în momentul venirii la casa mirelui sau miresei şi pentru plecarea la cununie. Chiar şi pe drumul dintre case şi biserică sau cununia civilă se fac strigături.
„Plângi mireasă şi suspină,
Că mergi in casă străină,
La soacră de e haină,
Şi te mustră fară vină;
Că soacră-ta nu ţi-i mamă,
Să-ţi bage cuvântu-n samă;
Nici socru-to nu ţi-i tată,
Vei trăi mai supărată.”
***
„Unde-am fost, unde-am ublat,
Şapte prăjituri ne-o dat,
Şapte prăjituri şi-o bere
Şi-o mireasă pe plăcere.”
În general femeile sunt cele care mai practică rituri magice, astfel in ceea ce priveşte nunta, riturile femeilor incep de la împodobirea miresei, până la plecarea miresei din curtea părintească.
Sosiţi de la cununie, mirii şi naşii ocolesc de trei ori masa cu bunătăti din casa unde se stabilesc, apoi gustă din bucate cu o singura lingură din acelaşi blid „ca să tragă unul la altul, să fie înţelesu intre ei să fie tot una, nu unul să umble intr-o parte şi unu-ntr-alta”. Apoi o femeie aşează un scaun in mijlocul odăii(sau curţii), pe el şede mireasa, care ia in braţe un băieţel. Dupa ce il sărută, mireasa ii dă colacul atârnat de brâu, gest care prefigurează fertilitatea.
Căci altfel unde ar mai fi rostul însoţirii şi cum ar mai fi scris George Coşbuc acea minunată strofa de final în Nunta Zamfirei:
"...Cât mac e prin livezi,
Atâția ani la miri urez!
Și-un prinț la anul! blând și mic,
Să crească mare și voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu