Deşi plasat la poalele a două impozante - dar nu foarte înalte, 3-400 m altitudine – zone bogat împădurite, pentru mine Heidelbergul era împresurat în ceaţă încă de când auzisem prima oară de existenţa sa. Cred, acum, că în mare parte acest lucru se datora micii deschideri pe care o aveam în general pentru Germania şi tot ceea ce avea legătură cu aceasta; o altă posibilă cauză era lipsa tangenţei cu această “lume” şi mai ales necunoaşterea limbii. Totuşi renumele de vechi şi celebru centru universitar ajunsese până şi la noi...
Oricine soseşte în oraşul magnific, aşezat la poalele Konigstuhl -ului şi ale Heiligenberg-ului, separate de albia Neckar-ul, va fi cucerit - de la bun început - de romantismul celebrei aşezări. Nici nu poate fi altfel într-o astfel de celebră citadelă studenţească prin care au trecut – mai ales începând cu secolul XVIII – numeroşi poeţi şi artişti ce şi-au adus contribuţia la ceea ce s-a numit epoca romantică sau au fost marcaţi de aceasta, din rândul acestora câţiva au intrat în istoria culturii mondiale: Matthisson, Holderlin, Goethe, Gottfried Keller, Victor Hugo, Mark Twain, Carl Zuckmeyer, W. Mayer-Forster, Sigmund Romberg, Carl Maria von Weber, Robert Schumann, Georg Primavesi, William Turner, Carl Philipp Fohr, Carl Rottmann, Georg Issel sau Wilhelm Trubner.
Dar oare cei conferă această aură romantică Heidelbergului?
Poate aleea cu cele 316 trepte ce duce la ruinele celebrului Castel Heidelberg al prinţilor electori din familia Wittelsbach – simbolul romantismului german – salvat de la distrugere de un francez baronul Charles de Graimberg, castelul însăşi ori Muzeul Farmaciei – unic în felul său(în mod sigur, singurul din Germania)amplasat aici, sau bătrâna universitate(1386-actualmente cea mai veche din Germania) fondată aici de Ruprecht I şi bine conservatul vechi centru al oraşului. În egală măsură ar putea fi luate în calcul şi alte elemente, ca de exemplu: Biblioteca Universitară(cu 2,2 milioane de volume şi o faimoasă colecţie de vechi manuscrise germane), vechile cafenele sau tavernele studenţeşti, Philosophenweg(calea/drumul filozofilor) considerată de către îndrăgostiţii din Heidelberg drept “cea mai frumoasă alee de promenadă din Europa”, sunetul armonios al clopotelor de la Kornmarkt(la orele:11.55, 15.55 şi 18.55), Weinstube-le(cârciumioare, taverne în care se consumă vin din zonă şi nu numai) din prejma Heiliggeistkirche(Bisericii Sfântului Spirit), vechiul port, şi nu în ultimul rând tavernele din Handschuhsheimunde se întâlnesc studenţii şi artiştii.
Acestui peisaj specific trebuie să-i mai adaugi, atunci când şansa îţi surâde, coloritul cu totul deosebit al aşa ziselor „pieţe săptămânale”(dar care de fapt sunt bisăptămânale) de la Marktplatz, în faţa lui Hotel de la Ville(miercurea şi sâmbăta) ori de la Ebertplatz(marţea şi vinerea), priveliştea oferită de călătoria cu funicularul ce urcă la Konigstuhl, sau cea de la poalele turnului de televiziune din apropiere, asupra Văii Neckarului şi Câmpiei Rhinului. Iar dacă tot suntem aici, mai ales atunci când este vacanţă şi suntem însoţiţi de copii, vom avea ocazia să ne amintim de descoperirile şi uimirile copilăriei, însoţindu-i pe cei mici fie la Kinderparadies(Paradisul copiilor) ori la Observatorul de la Konigstuhl. Coborând în oraş, dacă ziua nu este pe sfârşite sau dacă priorităţile noastre sunt legate de copii, nu este lipsit de interes să vizităm grădina zoologică sau să ne plimbăm prin minunata grădină botanică din apropiere. Toate acestea se pot constitui în minunate cadre filmate sau fotografiate în mod direct ori doar simbolic, cu magica cameră ascunsă a trăirilor personale.
Pentru atunci când ajungeţi aici, fiind într-un grup mai mic, doar o pereche sau chiar singur, vă sugerez să vă lăsaţi invadat de romantismul Heidelbergului de altă dată, sau de cel de dată recentă parcurgând cu precădere vechiul oraş. Plimbarea voastră poate începe(reconfortant dacă gândul vă fuge la moneda naţională, pe care toţi ne-o dorim mai puternică şi mai stabilă) din faţa “fântânii leului”, animal pe care-l vom regăsi reprezentat şi pe emblema Principilor Electori de Palatinat. Aici se găseşte clădirea Vechii Universităţi, construită din porunca lui Johann Wilhelm în 1711 de către Johann Adam Breunig şi cunoscută în epocă drept „Domus Wilhelmiana” la primul etaj vom găsi vechea Sală Academică(aula) care a fost somptuos decorată la cea de-a 500-a aniversare(1886) a fondării universităţii. Merită de văzut, în spatele clădirii universităţii, Karzerul(carcera), ridicat în 1778, pentru pedepsirea şi închiderea studenţilor turbulenţi, care au decorat, mai mult sau mai puţin artistic, pereţii închisorii lor temporare. Puţin mai departe se află Noua Universitate, construită în 1931 cu sprijinul financiar al unor mecena americani, în curtea interioară a acesteia găsindu-se Hexenturm(turnul vrăjitoarelor), numit şi Diebsturm(turnul hoţului), care în secolul al XIII-lea făcea parte din fortificaţiile oraşului. Vom părăsi curtea interioară a localului „noii universităţi” şi după numai câţiva paşi în faţa noastră se va afla bătrânul Colegiu al Iezuiţilor, care în secolul XIX a fost bibliotecă a universităţii, iar astăzi adăposteşte numeroase săli de seminarii. O interesantă istorie are şi clădirea ce se află la sud de curtea interioară Collegium Academicum(construit la 1750); rând pe rând aceasta a fost: mănăstire iezuită, colegiu, adăpost / azil de nebuni, clinică universitară, cazarmă şi în cele din urmă locuinţă / cămin pentru studenţi.
Vom trece apoi pe lângă Biserica Iezuiţilor şi prin faţa clădirii în care au locuit, pe perioada şederii lor aici, Prinţul Guillaume(care a devenit mai târziu Împăratul Guillaume), Bismarck şi Mark Twain. După care vom admira pentru câteva momente casa Contelui de Graimberg, francezul care are meritele conservării Castelului Heidelberg şi pe cele ale fondatorului colecţiilor municipale de artă. Păşind în Karlsplatz, pe partea dreaptă a sensului nostru de promenadă, vom putea Marele Palat Ducal şi o casă burgheză tipică secolului al XVIII-lea (Mittermaierhaus).
Poate puţin obosiţi ne vom aşeza pe una din numeroasele bănci aflate aici special pentru turişti dornici de a vedea cât mai mult, într-un timp cât mai scurt; norocul celor care se odihnesc aici este reprezentat de minunata privelişte, ca şi de vecinătatea cu Palatul Boisseree(locul unde fraţii Boisseree au constituit una dintre cele mai celebre colecţii de pictură romantică). Repausul nu este întâmplător căci în faţa noastră se află - gata de a fi călcată în picioare de la un capăt la altul – una dintre cele mai lungi zone pietonale urbane din întreaga Europă, este vorba de Hauptsstrase. Pentru situaţia în care nu aveţi suficient curaj, pentru a cutreiera artera ce poate fi parcursă numai „per pedes apostolorum”, puteţi să vă mobilizaţi printr-o scurtă pauză la <<Seppl>> ori <<Roter Ochsen>>, două venerabile taverne studenţeşti. Este puţin probabil ca după ce aţi intrat într-o atmosferă aşa plăcut, dar mai ales după ce veţi fi făcut cunoştinţă cu tovarăşii de „suferinţă” nu o să amânaţi pe mâine continuarea plimbării.
Atmosfera tavernelor poate parea decadentă, dar va trebui să vă înarmaţi cu ceva răbdare şi provizii pentru a străbate stradela care uneşte Karlstor-ul - trecând tangenţial prin Karlsplatz şi Marktplatz, mai apoi prin apropierea vechii Universităţi, prin faţa Palatului Morass(devenit Muzeul Kurpfalzisches, înconjurat de o curte şi o grădină impresionantă) şi a statuii Generalului von Venningen(din faţa Institutului de Fiziologie - Friedrichsbau) - cu Piaţa Bismarck. Întreg parcursul este pitoresc, pe stânga şi pe dreapta întâlneşti case bine conservate, numeroase spaţii comerciale, restaurante mai mici sau mai mari, săli de cinema, baruri şi taverne, fast fooduri, magazine de produse electronice, care nu te lasă să te plictiseşti şi nici să simţi oboseala. Ajuns în piaţa ce poartă numele binecunoscutului cancelar, poţi lua unul dintre numeroasele mijloace de transport care îşi au capătul aici, pentru a te îndrepta spre gară sau
locul unde îţi ai reşedinţa.
După toate acestea petrecute vei fi un pic confuz, obosit dar şi mândru de cadrele imortalizate ori imaginile filmate. De nu ai avut la tine nici una dintre minunatele camere magice, nu fi trist căci numeroasele chioşcuri de ilustrate îţi vor oferi posibilitatea prelevării unor amintiri de revăzut.
Frânt de oboseală, dar fericit, vei fi nemulţumit, poate, cel puțin din două motive: că nu ai petrecut studenţia la Heidelberg şi că nu ai urcat - pentru o fotografie, pe imensul butoi de 221 726 litri din Castelul Heidelberg. Cum dintre cele două neâmpliniri doar ultima mai poate fi realizată, vă puteți propune să reviți cât mai curând în oraşul visurilor multor generaţii de studenţi. Cu siguranţă de această dată ve-ți petrece ceva timp şi în una dintre tavernele studenţeşti, sorbind renumita bere germană din bine cunoscutele halbe cu capac, şi astfel uşor, uşor, gândul vă v-a zbura şi spre... Heidelbergul de altă dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu