Potigrafu...tipografu

     La noi lucrurile se văd din multiple direcţii, forme, unghiuri şi unghiere... Să fie din pricina limbii, a sensurilor multiple ori mai curând a ...inteligenţei noastre native?!? Interesant stau lucrurile şi legat de denumirile unor localităţi. Astăzi ne ocupăm de Potigrafu.

    Foarte posibil să va fie cunoscut numele localităţii Potigrafu - sat în comuna Gorgota, județul Prahova, Muntenia, România.  Satul s-a dezvoltat pe principalul drum național, DN1, fiind situat între două mari orașe, la o distanță de 42 km de București și 18 km de Ploiești, între lunca Ialomiței și lunca Prahovei, cele două râuri reprezentand și limitele localității, respectiv râul Ialomița la sud și râul Prahova la nord. In partea de vest se invecineaza cu satul Gorgota care poarte numele comunei din care face parte si Potigrafu. La est se invecinea cu comuna Balta Doamnei. In Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Potigrafu,_Prahova găsim o încercare de a justifica denumirea satului Potigrafu, spunându-se că "provine de la cuvântul grecesc "potir", care înseamnă vas din lut lucrat cu mâna și "grafos" de la cel care scrie vasul".

   Lucrurile par a fi foarte simple, clare de a dreptul. Dar,...există 

şi mai mult în Bucureşti, într-un cartier de pe dealul Piscului, există casa memorială din Strada Mărtişor - ce a fost locuită de cel mai mare poet român al secolului trecut: Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu) (1880-1967).http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi

  La Mărţişor http://www.muzeeromania.ro/arta/casa-memoriala-tudor-arghezi-bucuresti/ poate fi vizitată şi o clădire mai mică unde a funcţionat, o vreme, tipografia lui Arghezi, denumită "Potigraful Mărţişor", aceasta reamintind nu numai prodigioasa activitate de publicist şi editor a marelui poet ci şi de calificările sale multiple amintite mereu cu demnă plăcere şi relevate de "brevetul de meserie" şi "cartea de meşter tipograf", ambele expuse în fotocopii, alături de manuscrise, fotografii, exemplare din "Bilete de papagal", ediţii princeps din opera argheziană. http://www.misiuneacasa.ro/casa_memoriala.html

    De bună seamă că vi se pare totul fără nici o noimă, însă între cele două - localitatea  prahoveană şi tipografia Maestrului Arghezi http://www.tudorarghezi.eu/biografie.php, există o legătură. 
   Marele poet povestea că numele "Potigrafu" este de fapt una dintre primele încercări de anagramare a cuvântului "tipograf". Povestea spune că un călugăr de la tipografia Mănăstirii Snagov - căruia se pare că îi cam plăcea să mai bea câte un pahar "în plus", a fost alugat din mănăstire. Stabilinduse în zona care astăzi se numeşte Potigrafu, a început să îşi câştige existenţa prin scrierea de petiţii, scrisori şi alte înscrisuri. Ori de câte ori doritorii serviciilor călugărului mergeau spre casa acestuia in loc de a spune ca merg la tipograf pronunţau potigraf, inversând primele două silabe. Astfel de la tipografu s-a ajuns la potigrafu.   

     Încurcate ne sunt zicerile ! ? !

Tradițiile prin repetabilitate se creiază

CĂSUȚA CU PRIDVOR

- Sărbătoarea pensiunilor buzoiene -

Ediția a V-a

Pe 1 decembrie, începând cu orele 13:30 la Casa cu Tei (Sărata Monteoru), în atmosfera tradițională buzoiana, cu bucate preparate ca la țară, sa jucam hora ca pe la noi și să mai purtăm ia romanească.

Așa cum au obișnuit vizitatorii la fiecare ediție, vor organiza și acum expoziția culinara a pensiunilor ANTREC Buzău, unde sunt degustate preparate tradiționale, vinuri locale de Dealu Mare și țuica "mortala" de Chiojdu. Mai mult decât atât, preparatul-emblema al evenimentului, Tocana Națională, va fi oferit spre degustare întregului public participant.

Tot cu aceasta ocazie, ANTREC Buzău lansează produsul turistic "Drumul Sarmalelor", încercând să răspundă solicitărilor agențiilor de turism, pentru promovarea bucătăriei tradiționale românești în rândul amatorilor de turism gastronomic. Astfel, pensiunile din județ vor pregăti rețete inedite de preparare a sarmalelor, folosind ingrediente locale.

Sunt parteneri ai evenimentului, Unilever Food Solutions, care vor antrena copiii prezenți la eveniment într-un concurs gastronomic, punându-le la dispoziție ingredientele companiei, iar Master Chef Robert Voicu și echipa sa vor expune clasica sarma româneasca în maniera de 5*****, dovedind faptul ca gastronomia romanilor merita sa intre în familia celor mai creative bucătarii ale lumii.

Școlile din județ ce au participat la proiectul "Școala de vara a tinerilor meșteșugari", vor expune lucrările realizate de copii și vor face demonstrații de măiestrie la ghergheful vertical, încondeind oua, confecționând opinci sau împletituri.

Vor fi lansate materiale de promovare turistica a județului Buzău, vom admira creațiile meșterilor populari dar nu vom sta pe gânduri să intrăm și în joc alături de ansamblurile din județ.

"Orient Express" - ul românesc

Nu mică mi-a fost bucuria când la una dintre trecutele ediţie ale Târgului Naţional de Turism Bucureşti - de la Romexpo, am putut vedea, vizita şi admira dotările unei noi companii cu viitor în turismul românesc. Este vorba de SFT – CFR. S.A.(Societatea Feroviară de Turism). După cum bănuiţi este vorba de o societate care oferă servicii deosebite prin punerea la dispoziţie a trenurilor de epocă. Sunt locomotive şi vagoane unicat în Europa şi chiar în lume; trenurile epocii acţiunii cu abur, sunt trenuri care au izul foştilor utilizatori, o parte dintre ei celebrităţi ale istoriei naţionale şi nu numai. 

Au fost călători ai acestor trenuri regi, preşedinţi, diplomaţi de seamă, ce au parcurs zone dintre cele mai diverse ale Europei – pentru a participa la momente importante ale istoriei. Sunt prezente în parcul societăţii locomotive ce sunt fabricate între anii 1920-1950, restaurate cu viteze(“iuţeli”) diferite – dar în jur de maxim 120 km/oră, pentru linii cu ecartament normal(1435mm) cât şi pentru ecartament îngust(760mm).

O parte dintre aceste locomotive “au participat” la război, au tractat trenuri regale sau au fost inima celebrelor trenuri rapide de lux precum: Carpaţi Express, Fulger Regele Carol I, Fulger Pullman Expres sau Orient Express.

Trenurile Societăţii Feroviare de Turism sunt renovate şi întreţinute la nivelul anului în care au fost construite. Ele oferă spaţii de dormit, pentru servitul mesei, fumoare şi spaţii amenajate pentru gustări. Confortul garniturilor aminteţte de vechile trenuri europene “Orient-Express”. În acest moment sunt oferite trenurile Mocăniţe Mureş şi Cibin, trenurile pe ecartament normal Călugăreni, Moldoviţa şi Regal, iar în curând vor fi operabile Bucureşti, Braşov şi…Nostalgia.

Principalele centre turistice feroviare sunt: Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Vişeu, Suceava, Bucureşti şi Oraviţa. Programele turistice, cu darată de la câteva ore la zile şi săptămâni, propun redescoperirea pasiunii pentru trenurile de epocă remorcate de locomotive cu abur pe cele mai pitoreşti linii de cale ferată din România, descoperind în acelaşi timp tradiţii şi obiceiuri populare româneşti.

Am plecat de la TNT cu regretul că – dintr-o reţinere a vârstei ce o port, nu am tras îndelung sirena locomotivei din apropierea pavilionului şi fredonând o melodie a lui Frank Sinatra:

“I’m gonna take a sentimental journey,

Gonna set my heart at ease,

Gonna make a sentimental journey,

To renew old memories!” 

(“Voi face o călătorie de plăcere, / Îmi voi uşura inima, /

Voi face o călătorie de plăcere, / Să-mi reînoiesc vechi amintiri.”)

Ajunsesem la poarta complexului expoziţional la fel ca şi Frank, poate, speram să aud acel cunoscut: “Poftiţi în vagoane, vă rog!”.

N-a fost să fie de data aceasta, dar atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi “turişti nostalgici” aceasta s-ar putea întâmpla în una dintre vacanţele viitoare. Important este să ştim că se poate şi mai ales că ne dorim, din când în cînd, acest lucru.

---

Societatea Feroviară de Turism


http://www.turismferoviar.ro/tren1.php

Am fost în “Ţara celor o mie de lacuri”...

                                                                                                           

             Motto: “A trăi înseamnă a visa; a fi înţelept înseamnă a visa lucruri plăcute” – Schiller

           

            Şansa, Bunul Dumnezeu şi cred că un pic Moş Crăciun(care ia în seamă şi pe cei care nu au uitat că au fost copii !!!) au făcut ca în urma unui scurt consiliu de administraţie, să fiu în stare a-mi îndeplini dorinţa prin realizarea unui voiaj pentru un mic grup de români în Finlanda. Oricât de bine ar fi fost păstrate visele mele, în casa sufletului, pot spune astăzi că ele au fost descoperite şi realizate.

            Tot ceea ce vreau să vă descriu se petrecea în urmă cu cinci ani, în plină lună a lui Ningău(Decembrie) şi trebuia rezolvat până în Gerar(Ianuarie). Aparent, mai ales acum, totul era destul de simplu: rezervări(avion, hotel), program, vize  şi cu asta basta. În realitate totul ar fi putut fi cu totul altfel. Au îndepărtat posibilele piedici în primul rând personalul competent al ambasadelor Olandei, respectiv Finlandei(la momentul vizitei mele 1992 aveam nevoie de viza atât pentru intrarea în Olanda cât și pentru Finlanda) şi nu în ultimul rând cei din Compania Aeriană KLM – reprezentanţa Bucureşti.

            Preparativele fiind realizate ne-am îmbarcat şi am pornit către nordul continentului. Zborul, cu o scurtă escală la Amsterdam, a fost plăcut dar un pic lung. Ajungeam astfel în prag de seară pe aeroportul din Helsinki, unde părăsind aeronava am avut senzaţia unui oraş părăsit. Era ultima cursă a zilei, culoarele se aflau în semiîntuneric(ici colo câte un bec te atrăgea precum primăvara cărăbușii), iar în spatele unei uși metalice ce nu permite decât accesul unei persoane ne aștepta un polițist de frontieră, cu faţă şifonată şi ochi vigilent. După toate acestea urma contactul cu Ţara lui Moş Crăciun.

            Cele relatate erau repede colorate de un grup vesel şi zglobiu de tinere care reprezentau diverse firme de transport auto. Deşi avizaţi am fost plăcut impresionaţi de posibilitatea negocierii asupra tipului de vehicul şi tarif, oricum aceasta s-a rezolvat rapid şi fără ca cineva să solicite plata în avans. Dar şi mai rapid a fost executată îmbarcarea în maşini ca şi debarcarea la hotelul rezervat.

Operaţiunile au fost realizate, mai repede decât ai bate din palme, de către tinerele ”taximetriste” care nu aveau mai mult de 23-24 de ani, în puţine cazuri peste 70 de kilograme(cu cele două valize în mână !) şi mai rar peste 1,60 metri. A fost o mică reprezentaţie a ceea ce este aici femeia care: munceşte(am avut senzaţia chiar mai mult, mai greu şi mai riscant decât bărbatul); naşte şi creşte copii -  ca în mai tot locul; se implică în viaţa societăţii şi face politică – mai abitir decât în alte locuri. Argumentaţia a continuat prin prestaţia din recepţia hotelului, unde întâmplarea (oare?!?) a făcut ca în toate nopţile(şi au fost vre-o şase) să fie în tura de noapte de serviciu tot femei.

Femeile erau prezente şi în bănci, agenţii de turism, şcoli, magazine, muzee, televiziune şi chiar guvern. Uimitor şi poate în contradicţie cu atmosfera altor locuri în care se găsesc atâtea domnişoare şi doamne, domină relaxarea şi calmul, se discuta puţin(parcă doar strictul necesar, chiar şi în cupluri) şi pe un ton moale, plăcut.

În legătură logică se află curăţenia, transparenţa geamurilor ferestrelor şi uşilor(în cazul cărora, neatent fiind, poţi să ai surpriza de a le simţi duritatea pe propria-ţi piele), ordinea şi păstrarea acestora. În afara celor prezentate nimic nu se aruncă pe jos sau aiurea(are loc o riguroasă sortare, inclusiv a deşeurilor menajere!), iar mijloacele de transport circulau conform orarului afişat, şi fără întârzieri, indiferent de starea vremii.

   

      Ceea ce întrecea totuşi şi visele cele mai frumoase - alb-negru sau color - erau plăcuţele bilingve(finlandeză şi suedeză), grija pentru aproapele aflat în dificultate, starea de siguranţă, amabilitatea şi toleranţa. Poate şi din aceste motive turismul aduce în balanţa de plăţi peste un miliard de dolari anual, la o populaţie cu puţin peste 5 milioane de locuitori. Este drept că cele de mai sus sunt sprijinite de pilonii numiţi: saună, bucătărie finlandeză, peisaj, nopţile luminoase, serviciile de calitate atât de la sol cât şi cele ale Companiei FinAir, în egală măsură infrastructura şi transporturile de orice natură.
             Zilele petrecute la Helsinki şi la Turku, nu au condus doar la prelevarea imaginii femeii finlandeze, ci şi a ordinii şi disciplinei(din bănci, gări-aerogări-gările navale, locuri de aşteptare, şcoli, restaurante sau fast-food-uri, etc.), a curăţenie morale şi umane, a modului în care este ocrotit mediul ambiant şi omul, a legendelor finlandeze(despre Santa Klaus-Moş Crăciun, Jean Sibelius-compozitor, Alvar Aalto-arhitec, Paavo Nurmi-atlet).

            Nu m-am îndrăgostit de nici o finlandeză, scundă sau înaltă, cu ochi albaştri, păr blond, subţirică ori zdupeşă. Nici cu Moş Crăciun n-am reuşit să mă întâlnesc. M-am întâlnit însă cu Crăiasa Zăpezilor, cu Generalul Ger(care ne făcea să ne simţim firişoarele de păr din nas asemenea străpungătoarelor suliţe ale lui Vlad Ţepeş), cu „orga” lui Sibelius, cu „răţuşca cea urâtă” şi cu alte imagini pe care nu vi le destăinui, sperând că ele  se vor regăsi în visele dumneavoastră.

Toate acestea - şi încă câteva pe deasupra - mă fac să iubesc pe mai departe iarna cu toate vitregiile ei, iar atunci când dorul nebun al copilăriei mă va cuprinde sper să revin pentru câteva zile de visare în Suomi, Ţara celor o mie de lacuri şi poate de data aceasta o să ajung şi în Laponia, cel puţin la Rovaniemi.     

            Vă doresc stimaţi cititori, să visaţi doar tehnicolor şi lucruri plăcute!

Fotograme ale toamnei ce stă să plece

  Ultimul dans al fluturilor multicolori...primul vals al fulgilor de nea ? ! ?

Motto: ”Oricât de frumos ar străluci soarele, de apus tot trebuie s-apună” – Raimund

            Marele noroc al copilăriei mele au fost alături de existenţa părinţilor şi fratelui meu, prezenţa în jurul nostru a unei numeroase şi puternice alianţe familiale formată din neamurile dinspre tata şi în mod egal din rudele mamei. Deşi dintre bunici întâmplarea a făcut să-mi rămână numai câte unu, absenţa celorlalţi doi era cu succes suplinită de numărul mare de unchi şi mătuşe, care mă însoţeau cu întreaga lor dragoste. Eram o familie mare şi numeroasă care pe lângă celelalte probleme obişnuite, avea de rezolvat şi problema subzistenţei. Aşa se face că sfârşitul verii era însoţit cu o mulţime de invitaţii la: culesul pomilor fructiferi, bătutul nucilor, strânsul viilor, adunatul porumbului, clăcile ce urmau acestor operaţiuni primare, de recoltare şi pregătire pentru iarna, însoţită de binecunoscutele-i sărbători.

Pe acest fond, în prag de toamnă, erau primele zile ale lui Răpciune(septembrie) şi ultimile ale vacanţei mari. Zile care am fi vrut să fie cât mai lungi şi în care ne-am fi dorit să nu mai apună soarele. Pentru că lăsarea serii era însoţită de răcirea temperaturii, iar pe de altă parte pentru că fiecare noapte trecută, aducea mai aproape începutul noului an şcolar.

Aşa se explică că deşi era foarte mult de muncă, pentru a pune la păstrare recolta ce trebuia să ne scoată din friguroasele ierni lungi, noi gustam din plin fiecare eveniment al începutului de toamnă. În plus atmosfera era străbătută de izurile miresmelor de fructe, a mirosurilor de la teascurile care îmbrăţişau, cu forţă şi fără de speranţă ciorchinii, pentru a le smulge licorile roşii, galbene ori tulburii. Acestora li se adăugau focurile ilegale, ascunse şi mascate, ale cazanelor de ţuică care prefăceau aromele prunelor, caiselor or altor poame în limpedele rachiu. Nu eram din rândul celor care se bucurau de produsele bahice, după cum şi astăzi fac parte doar din rândul consumatorilor ocazionali; dar atmosfera acestor activităţi, însoţită de gustul fără de comparaţie al mustului dulce, ori cel al cartofilor copţi în jarul focului de sub cazan, mă atrăgea irezistibil, iar acum mă face să «înghit în sec».

Până la urmă, la jumătatea lui septembrie şcoala începea, iar noi deşi bucuroşi de revederea celor dragi, dascăli şi colegi,  ne simţeam - cel puţin la început – ca şi cum am fi fost prinşi cu arcanul şi trimişi la oaste. Dar deruta debutului de an şcolar ţinea puţin. Asemeni boxerului «trezit din pumni», luam în primire organizarea balurilor bobocilor, iar în acest scop începeam colindul pe la casele fetelor care trebuiau neapărat să capete permisiunea părinţilor pentru a fi prezente la eveniment.

Făceam cu plăcere aceste cereri de însoţire, dată fiind seriozitatea cu care ne luam rolul de protectori în serios, dar şi pentru că mamele - ele însele curioase a ne cunoaşte, ori întâlni - pregăteau întotdeauna bunătăţi, pentru a ne putea descoase mai bine. Şi Bunule Dumnezeu, bogată mai era lista dulciurilor de casă - cu şi din fructe – cu care eram trataţi, astfel încât să fim obligaţi a fi cei mai, dintre cei mai cavaleri, ori pentru a reveni cu intenţii şi mai serioase peste ani.

       Asemenea florilor de toamnă, puternice, fibroase, rezistente şi persistente în mirosuri puternice pline de temperament, toate trăirile toamnei sunt aidoma cu imaginile unei arhive atent catalogate şi reprezentativ selectate. Poate de aceea şi un bine cunoscut festival de romanţe are loc toamna, iar simbolul său este tocmai o crizantemă.

       De la obişnuinţa bilanţului naturii, toamna şi mesagerii săi, conduc cu gândul la: număratul bobocilor, sădirea pentru anul ce-o să vie, însoţirea cu privirea a stolurilor de păsări călătoare, adăpostirea proviziilor şi a lemnelor ce ne vor încălzi pe timp de iarnă, pregătirea butoaielor, a putinilor, boloboacelor, cramelor şi cămărilor, festivaluri fel de fel(bere, vin, recoltă, ş.a.m.d.).

        În această atmosferă parfumată, colorată, instabilă emoţional, gâzele se retrag, iar ultimii fluturi coloraţi - scăpaţi ca prin minune de primele rafale de brumă – se învârt, mai mult sau mai puţin ameţitor, în volantele ultimului dans. Peste puţină vreme Brumar(noiembrie) iese la rampă, însoţit la mică distanţă de cei care formează marea grupare a omonimilor sau variaţiunilor de Mihaili şi Gavrili(fiul meu înscriindu-se şi el aici). E una dintre marile onomastici, aşteptată şi dansată pe ritmuri muzicale dintre cele mai diferite. De aici încolo Toamna începe să împacheteze, la bagaje şi lucruri mai uşoare, şi se pregăteşte de drum, noroc că hainele groase le pune pe ea, aşa încât sacul de călătorie n-o să-i fie greu. E vremea nostalgiilor, iar bruma se aşterne tot mai groasă.

        Temperatura scade, ziua se contractă şi-i tot mai mică, aşa că stăm mai mult prin casă, iar aşa cum glăsui un poet contemporan „perna este iar ispită moale”. Căldura ne este din ce în ce mai dragă, aşa că ne bucurăm chiar şi de-o călduroasă strângere de mână, căci vântul bate din ce în ce mai des, iar suflul său ne apleacă şi pătrunde. În astfel de împrejurări, ne amintim nostalgici de atmosfera grădinilor şi pentru orice fel de întrunire preferăm locurile cu adăpost. Un astfel de adăpost sunt şi sălile de teatru sau concert a căror stagiune a început odată cu venire toamnei. Pentru unii ideea este bună, chiar dacă uneori greşim uşa de intrare, ne trezim din cauza vântului ori frigului direct în lift ş’apoi la “Cafeneaua lui Enache”.

        Se pare că toamna este anotimpul dedicat artei şi scenei în special, căci aşa poate se explică şi relansarea activităţilor artistice odată cu venirea ei, cât şi numărul mare de artişti născuţi în acest anotimp. Aşa că dacă tot am început-o cu dansuri, să nu încheiem înainte de a face un ultim dans în toamna asta, pe ritmurile unei piese interpretate de Tina Turner(născută 26 noiembrie 1938).

      Nu privesc pe geam, dar simt că în curând starea de dans va cuprinde şi fulgi albi de nea, adunaţi în cer troiene călătoare, ce au să pornească valsând către noi, pământul acoperindu-l cu alba mantie de zăpadă. Până atunci să ne bucurăm de toamna care mai întârzie.

Hai vino-n gara noastră, mică dar...frumoasă

        Mi-am dorit în copilărie, să mă fac(când o să fiu mare!)...mecanic de locomotivă. Nu s-a întâmplat, însă am rămas cu nostalgia...gărilor.

  imagine http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Gara_Burdujeni8.jpg

        Când am ajuns prima oară la Suceava(Burdujeni) teribil mi-a mai plăcut staţia de cale ferată, deşi nu era aşa mândră ca acum. Am aflat mai apoi că ar fi aşa frumoasă întrucât este o replică a gării din ...Milano.

 Ulterior am aflat că informaţia era doar de prin zonă: "Lucrările au fost executate de societatea particulară italiană Celesti Construttirice Edilitates Ceretti e Tanfani din orașul Milano după un proiect similar cu cel al gării din orașul elvețian Fribourg." (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gara_Suceava#cite_note-3  şi http://www.forumtrenuri.com/t1193-gari-cladiri-tehnice-si-administrative)

imagine http://de.wikipedia.org/w/index.php?title=Datei:Freiburg_Main_Station_1890.png&filetimestamp=20100919210042

Subiect de telenovela cu...gări: sunt sau nu surori cele două?!?

         Poate aţi aflat, poate nu. 

     Gara din oraşul Comăneşti - replică a gării din Lausanne (Elveția) păstrând totuşi proporţiile (cel puţin dintre cele două localităţi),  seamănă destul de mult cu cea din Curtea de Argeş (Gara Regală).

       Prima este: situată pe strada Republicii, nr. 1, în oraşul Comăneşti; a fost construită în anul 1892;  planurile sale au fost realizate de arhitectul Elie Radu; este introdusă pe lista monumentelor istorice de interes naţional.  

 imagine http://www.panoramio.com/photo/26986639

     Cea de-a doua este o impozanta cladire construită în anul 1898, spun unii ca ar fi realizată "după un model original francez, combinat cu elemente de stil romanesc de către Andre Lecomte de Nouy"(http://www.turism-arges.ro/obiective-turistice-arges/gara-basarab-curtea-de-arges/).

Aflăm însă că: "Dupa 1880, cand s-a infiintat Directia Generala a CFR, prin eforturile unor arhitecti si ingineri romani, s-a cautat sa se realizeze un stil arhitectonic romanesc in constructia de statii CFR.
Reprezentativ, in aceasta privinta, este stilul arhitectonic romanesc, creat de Elie Radu, care a realizat garile de pe liniile Targu Ocna-Palanca, Pitesti-Curtea de Arges, Craiova-Calafat. Se remarca gara Comanesti, realizata ca o replica a garii din Lausane, Elvetia." (http://www.forumtrenuri.com/t1193-gari-cladiri-tehnice-si-administrative)      

              
 Bucuroşi putem afirma: cele două sunt surori, au acelaşi arhitect.

Totuşi cum arăta gara din Lausanne?

 Iat-o! 

imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gare-lausanne-IMG_0002.JPG

Totuşi e o altă Mărie...