Despre mine

Fotografia mea
Născut la Moineşti (dupa ce fusese conceput la Bacău ori Piatra Neamt) de aici: MOINEŞTEANU. A făcut "cătănia" la Rădăuţi şi Iaşi, iar mai apoi s-a oprit la București. Atras de turism: practicat, teoretizat, predat și seminarizat, scris de și despre subiect, mai bine de 35 ani (continu intre 1976 - 1994 şi din când, în când - pentru cei dragi, chiar şi acum); "en passant" pe la vreo 4 companii de turism - cea mai cunoscută Nouvelles Frontieres - Simpaturism (unde a petrecut câţiva ani plini de "efervescenţă şi romantism revoluţionar"). Se numără printre inițiatorii turismului rural şi ecoturismului, din România.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Tradițiile prin repetabilitate se creiază

CĂSUȚA CU PRIDVOR
- Sărbătoarea pensiunilor buzoiene -

Ediția a V-a

Pe 1 decembrie, începând cu orele 13:30 la Casa cu Tei (Sărata Monteoru), în atmosfera tradițională buzoiana, cu bucate preparate ca la țară, sa jucam hora ca pe la noi și să mai purtăm ia romanească.

Așa cum au obișnuit vizitatorii la fiecare ediție, vor organiza și acum expoziția culinara a pensiunilor ANTREC Buzău, unde sunt degustate preparate tradiționale, vinuri locale de Dealu Mare și țuica "mortala" de Chiojdu. Mai mult decât atât, preparatul-emblema al evenimentului, Tocana Națională, va fi oferit spre degustare întregului public participant.

Tot cu aceasta ocazie, ANTREC Buzău lansează produsul turistic "Drumul Sarmalelor", încercând să răspundă solicitărilor agențiilor de turism, pentru promovarea bucătăriei tradiționale românești în rândul amatorilor de turism gastronomic. Astfel, pensiunile din județ vor pregăti rețete inedite de preparare a sarmalelor, folosind ingrediente locale.

Sunt parteneri ai evenimentului, Unilever Food Solutions, care vor antrena copiii prezenți la eveniment într-un concurs gastronomic, punându-le la dispoziție ingredientele companiei, iar Master Chef Robert Voicu și echipa sa vor expune clasica sarma româneasca în maniera de 5*****, dovedind faptul ca gastronomia romanilor merita sa intre în familia celor mai creative bucătarii ale lumii.



Școlile din județ ce au participat la proiectul "Școala de vara a tinerilor meșteșugari", vor expune lucrările realizate de copii și vor face demonstrații de măiestrie la ghergheful vertical, încondeind oua, confecționând opinci sau împletituri.


Vor fi lansate materiale de promovare turistica a județului Buzău, vom admira creațiile meșterilor populari dar nu vom sta pe gânduri să intrăm și în joc alături de ansamblurile din județ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu