Am fost în “Ţara celor o mie de lacuri”...

                                                                                                           

             Motto: “A trăi înseamnă a visa; a fi înţelept înseamnă a visa lucruri plăcute” – Schiller

           

            Şansa, Bunul Dumnezeu şi cred că un pic Moş Crăciun(care ia în seamă şi pe cei care nu au uitat că au fost copii !!!) au făcut ca în urma unui scurt consiliu de administraţie, să fiu în stare a-mi îndeplini dorinţa prin realizarea unui voiaj pentru un mic grup de români în Finlanda. Oricât de bine ar fi fost păstrate visele mele, în casa sufletului, pot spune astăzi că ele au fost descoperite şi realizate.

            Tot ceea ce vreau să vă descriu se petrecea în urmă cu cinci ani, în plină lună a lui Ningău(Decembrie) şi trebuia rezolvat până în Gerar(Ianuarie). Aparent, mai ales acum, totul era destul de simplu: rezervări(avion, hotel), program, vize  şi cu asta basta. În realitate totul ar fi putut fi cu totul altfel. Au îndepărtat posibilele piedici în primul rând personalul competent al ambasadelor Olandei, respectiv Finlandei(la momentul vizitei mele 1992 aveam nevoie de viza atât pentru intrarea în Olanda cât și pentru Finlanda) şi nu în ultimul rând cei din Compania Aeriană KLM – reprezentanţa Bucureşti.

            Preparativele fiind realizate ne-am îmbarcat şi am pornit către nordul continentului. Zborul, cu o scurtă escală la Amsterdam, a fost plăcut dar un pic lung. Ajungeam astfel în prag de seară pe aeroportul din Helsinki, unde părăsind aeronava am avut senzaţia unui oraş părăsit. Era ultima cursă a zilei, culoarele se aflau în semiîntuneric(ici colo câte un bec te atrăgea precum primăvara cărăbușii), iar în spatele unei uși metalice ce nu permite decât accesul unei persoane ne aștepta un polițist de frontieră, cu faţă şifonată şi ochi vigilent. După toate acestea urma contactul cu Ţara lui Moş Crăciun.

            Cele relatate erau repede colorate de un grup vesel şi zglobiu de tinere care reprezentau diverse firme de transport auto. Deşi avizaţi am fost plăcut impresionaţi de posibilitatea negocierii asupra tipului de vehicul şi tarif, oricum aceasta s-a rezolvat rapid şi fără ca cineva să solicite plata în avans. Dar şi mai rapid a fost executată îmbarcarea în maşini ca şi debarcarea la hotelul rezervat.

Operaţiunile au fost realizate, mai repede decât ai bate din palme, de către tinerele ”taximetriste” care nu aveau mai mult de 23-24 de ani, în puţine cazuri peste 70 de kilograme(cu cele două valize în mână !) şi mai rar peste 1,60 metri. A fost o mică reprezentaţie a ceea ce este aici femeia care: munceşte(am avut senzaţia chiar mai mult, mai greu şi mai riscant decât bărbatul); naşte şi creşte copii -  ca în mai tot locul; se implică în viaţa societăţii şi face politică – mai abitir decât în alte locuri. Argumentaţia a continuat prin prestaţia din recepţia hotelului, unde întâmplarea (oare?!?) a făcut ca în toate nopţile(şi au fost vre-o şase) să fie în tura de noapte de serviciu tot femei.

Femeile erau prezente şi în bănci, agenţii de turism, şcoli, magazine, muzee, televiziune şi chiar guvern. Uimitor şi poate în contradicţie cu atmosfera altor locuri în care se găsesc atâtea domnişoare şi doamne, domină relaxarea şi calmul, se discuta puţin(parcă doar strictul necesar, chiar şi în cupluri) şi pe un ton moale, plăcut.

În legătură logică se află curăţenia, transparenţa geamurilor ferestrelor şi uşilor(în cazul cărora, neatent fiind, poţi să ai surpriza de a le simţi duritatea pe propria-ţi piele), ordinea şi păstrarea acestora. În afara celor prezentate nimic nu se aruncă pe jos sau aiurea(are loc o riguroasă sortare, inclusiv a deşeurilor menajere!), iar mijloacele de transport circulau conform orarului afişat, şi fără întârzieri, indiferent de starea vremii.

   

      Ceea ce întrecea totuşi şi visele cele mai frumoase - alb-negru sau color - erau plăcuţele bilingve(finlandeză şi suedeză), grija pentru aproapele aflat în dificultate, starea de siguranţă, amabilitatea şi toleranţa. Poate şi din aceste motive turismul aduce în balanţa de plăţi peste un miliard de dolari anual, la o populaţie cu puţin peste 5 milioane de locuitori. Este drept că cele de mai sus sunt sprijinite de pilonii numiţi: saună, bucătărie finlandeză, peisaj, nopţile luminoase, serviciile de calitate atât de la sol cât şi cele ale Companiei FinAir, în egală măsură infrastructura şi transporturile de orice natură.
             Zilele petrecute la Helsinki şi la Turku, nu au condus doar la prelevarea imaginii femeii finlandeze, ci şi a ordinii şi disciplinei(din bănci, gări-aerogări-gările navale, locuri de aşteptare, şcoli, restaurante sau fast-food-uri, etc.), a curăţenie morale şi umane, a modului în care este ocrotit mediul ambiant şi omul, a legendelor finlandeze(despre Santa Klaus-Moş Crăciun, Jean Sibelius-compozitor, Alvar Aalto-arhitec, Paavo Nurmi-atlet).

            Nu m-am îndrăgostit de nici o finlandeză, scundă sau înaltă, cu ochi albaştri, păr blond, subţirică ori zdupeşă. Nici cu Moş Crăciun n-am reuşit să mă întâlnesc. M-am întâlnit însă cu Crăiasa Zăpezilor, cu Generalul Ger(care ne făcea să ne simţim firişoarele de păr din nas asemenea străpungătoarelor suliţe ale lui Vlad Ţepeş), cu „orga” lui Sibelius, cu „răţuşca cea urâtă” şi cu alte imagini pe care nu vi le destăinui, sperând că ele  se vor regăsi în visele dumneavoastră.

Toate acestea - şi încă câteva pe deasupra - mă fac să iubesc pe mai departe iarna cu toate vitregiile ei, iar atunci când dorul nebun al copilăriei mă va cuprinde sper să revin pentru câteva zile de visare în Suomi, Ţara celor o mie de lacuri şi poate de data aceasta o să ajung şi în Laponia, cel puţin la Rovaniemi.     

            Vă doresc stimaţi cititori, să visaţi doar tehnicolor şi lucruri plăcute!